Dragii mei, in speranta ca voi fi mai bine inteleasa, referitor la scrisoarea anterioara, voi incerca sa explic mai amanuntit ceea ce probabil ca nu toti au inteles. Tot ceea ce se vede, are corespondent in ceea ce nu se vede (decat prin credinta), diferenta fiind ca ceea ce vedem este trecator, iar ceea ce nu vedem este vesnic.
Pe Dumnezeu, nu-L vedem, (este Duh) si este vesnic. Dupa trup, tatal nostru este Avraam, iar dupa duh, putem fi fii ai Lui Dumnezeu sau ai diavolului.
Cel stapanit de duhuri rele, face rele, asculta de diavolul; Cel ce face faptele Legii, este rob a Lui Dumnezeu, dar cand il va recunoaste pe Isus ca Fiu a Lui Dumnezeu, el va fi fratele Lui si copil a Lui Dumnezeu; tot asa, cel ce crede in Isus si nu are faptele Legii, nu poate fi copil a Lui Dumnezeu, ci este rob al satanei. Prin urmare, pentru a ne putea mantui, trebuie sa avem si faptele Legii, (in noi), si credinta in Dumnezeu si Fiul, pentru ca faptele fara credinta sunt moarte dupa cum si credinta fara fapte, este moarta (Is
a 64.6). Harul, nu indreptateste pacatul (Romani capitolul 11 si 12).
Este adevarat ca Dumnezeu, nu se schimba, iar cei care inca respecta Legea Talionului, isi fac singuri dreptate. Noi stim ca oile, nu se pot bate cu lupii si de aceea Pastorul cel Bun (Isus), apara oile de lup (ne apara de cel rau), Exod 12.21 pana la 28.
Dumnezeu a uns pe Imparatul Sau, pe Sion - "Muntele cel Sfant" .... "Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut" (Evrei 1.5 si 5.5; Fapte 13.33).
David era prooroc si dupa moartea sa, imparatia a fost data fiului sau Solomon (intelepciunea) 2 Sam. 5.7 si 2 Sam 7.12 pana la 16.
"Eu ii voi fi Tata si El imi va fi fiu...." (Evrei 1.5)
"Solomon binecuvanteaza adunarea" (1.Reg cu 8).
"Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric"
"El va zidi Numelui Meu o casa si voi intari pe vecie scaunul de domnie al imparatiei Lui" (2 Cron cu 6).
Se vorbeste despre imparatia Lui Isus (a Fiului), peste casa Lui Dumnezeu, care suntem noi.
Adam, fiul Lui Dumnezeu, dupa ce a fost nascut in chip firesc, al doilea Adam, a fost un duh datator de viata, icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina.
Noi toti venim periodic in trup pentru purificare, iar ingerii Lui Dumnezeu, vin pentru a ne mantui pe noi. Faptele noastre ne urmeaza, in fiecare viata (aici este rabdarea sfintilor). Orice om, prima data este nascut in chip firesc (chipul roabei Agar), iar omul al doilea, este cel care inviaza (in duh), cel care intelege ca este fiul Lui Dumnezeu si care are viata vesnica.
Adevarul ne va elibera de robie (de fapte rele si de Lege) si adevarul este ca Isus - Fiul Lui Dumnezeu, a murit odata pentru totdeauna pentru pacatele noastre; El este jertfa pentru pacat, a tuturor oamenilor si cand toti vor intelege ca toti suntem frati, atunci jertfa pentru pacat (razboaiele), vor inceta. (1. Ioan cap. 2).
Caci unde este iertare de pacate, nu mai este nevoie de jertfa pentru pacat. Sa alungam asadar din noi pe fiul roabei (duhul razvratit) si sa-L primim pe Cel slobod (duhul Lui Isus).
Si daca Isus ne face slobozi, nu suntem noi slobozi ?
Legea este buna, dar nu-i totuna sa fii constrans de ea, sau sa o indeplinesti pentru ca asa simti si nu poti face altfel. Omul, dragii mei, traieste o singura data (trupul material nu se mai intoarce), dar duhul este vesnic si vine in trup material pentru purificare si pana nu se intoarce tarana in pamant si duhul la Dumnezeu, care l-a dat, totul este desertaciune (Eclesiastul 12.7,8).
Acum este prima inviere dupa Isus - cei care au murit in Isus au revenit in trup; ei sunt martorii Lui Hristos (Apocalipsa 20.4,5,6).
Intreb retoric, nu este mai bine sa ne intoarcem la Dumnezeu de buna voie si asemenea unui copac, sa dam roade, decat sa ne intoarcem ca un copac uscat pus pe foc si transformat in energie, respectiv chinuit pentru purificare ? Care dintre noi ar da o viata frumoasa pe una in chinuri si mai ales cand stim ca suntem vesnici ?
Ori nu este Dumnezeu ca un "foc mistuitor" pentru cei rai ?
Dumnezeu ii va invia pe toti oamenii, dar pe "fiecare la randul cetei lui" si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos. Dar ce este invierea, daca nu trezirea spirituliu la adevar ? Si adevarul este ca suntem copiii Lui Dumnezeu si prin renuntarea la pacat ne putem intoarce acasa in Biserica Dumnezeului Celui Viu (1.Timotei 3.15), care suntem noi, care stim ca avem viata vesnica.
In ceea ce priveste nationalitatea, noi nu putem sti care sunt evrei adevarati si care sunt neamuri, pentru ca neamurile au fost altoite (adica li s-au nascut copii care in alta viata au fost evrei), dupa cum si nu toti cei ce sunt in Israel, sunt evrei. Ceea ce stim este ca "Muntele Cel Sfant" al Sionului, a fost mutat (cu un graunte de credinta, putem muta muntii), in Muntii Basanului (muntii sunt credinciosii, pietrele cladite pe piatra de temelie - Petru si piatra pe care au aruncat-o zidarii, iata ca este in varf - Sion - Imparatul Lui Dumnezeu, Fiul sau Isus). Psalmi 68.
Si daca nu stim in ce popor vom fi nascuti pe Pamant, ne mai putem razboi cu cei care au fost fiii, fratii sau parintii nostri, trecuti la cele vesnice si reveniti pe pamant in tabara adversa ?
Dumnezeu ii pedepseste pe cei rai, lasandu-i sa se razboiasca intre ei, la stanga Sa, iar la dreapta, se vor naste cei buni, in pace. (Faptura cea noua - 2.Corinteni cu 5).
Cereti Lui Dumnezeu intelepciune si cu siguranta va va da si implicat va va lumina.
Dumnezeul Pacii, sa fie cu voi cu toti!
Cu toata dragostea, Hortensia.
Pe Dumnezeu, nu-L vedem, (este Duh) si este vesnic. Dupa trup, tatal nostru este Avraam, iar dupa duh, putem fi fii ai Lui Dumnezeu sau ai diavolului.
Cel stapanit de duhuri rele, face rele, asculta de diavolul; Cel ce face faptele Legii, este rob a Lui Dumnezeu, dar cand il va recunoaste pe Isus ca Fiu a Lui Dumnezeu, el va fi fratele Lui si copil a Lui Dumnezeu; tot asa, cel ce crede in Isus si nu are faptele Legii, nu poate fi copil a Lui Dumnezeu, ci este rob al satanei. Prin urmare, pentru a ne putea mantui, trebuie sa avem si faptele Legii, (in noi), si credinta in Dumnezeu si Fiul, pentru ca faptele fara credinta sunt moarte dupa cum si credinta fara fapte, este moarta (Is
a 64.6). Harul, nu indreptateste pacatul (Romani capitolul 11 si 12).Este adevarat ca Dumnezeu, nu se schimba, iar cei care inca respecta Legea Talionului, isi fac singuri dreptate. Noi stim ca oile, nu se pot bate cu lupii si de aceea Pastorul cel Bun (Isus), apara oile de lup (ne apara de cel rau), Exod 12.21 pana la 28.
Dumnezeu a uns pe Imparatul Sau, pe Sion - "Muntele cel Sfant" .... "Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut" (Evrei 1.5 si 5.5; Fapte 13.33).
David era prooroc si dupa moartea sa, imparatia a fost data fiului sau Solomon (intelepciunea) 2 Sam. 5.7 si 2 Sam 7.12 pana la 16.
"Eu ii voi fi Tata si El imi va fi fiu...." (Evrei 1.5)
"Solomon binecuvanteaza adunarea" (1.Reg cu 8).
"Domnul a zis ca vrea sa locuiasca in intuneric"
"El va zidi Numelui Meu o casa si voi intari pe vecie scaunul de domnie al imparatiei Lui" (2 Cron cu 6).
Se vorbeste despre imparatia Lui Isus (a Fiului), peste casa Lui Dumnezeu, care suntem noi.
Adam, fiul Lui Dumnezeu, dupa ce a fost nascut in chip firesc, al doilea Adam, a fost un duh datator de viata, icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina.
Noi toti venim periodic in trup pentru purificare, iar ingerii Lui Dumnezeu, vin pentru a ne mantui pe noi. Faptele noastre ne urmeaza, in fiecare viata (aici este rabdarea sfintilor). Orice om, prima data este nascut in chip firesc (chipul roabei Agar), iar omul al doilea, este cel care inviaza (in duh), cel care intelege ca este fiul Lui Dumnezeu si care are viata vesnica.
Adevarul ne va elibera de robie (de fapte rele si de Lege) si adevarul este ca Isus - Fiul Lui Dumnezeu, a murit odata pentru totdeauna pentru pacatele noastre; El este jertfa pentru pacat, a tuturor oamenilor si cand toti vor intelege ca toti suntem frati, atunci jertfa pentru pacat (razboaiele), vor inceta. (1. Ioan cap. 2).
Caci unde este iertare de pacate, nu mai este nevoie de jertfa pentru pacat. Sa alungam asadar din noi pe fiul roabei (duhul razvratit) si sa-L primim pe Cel slobod (duhul Lui Isus).
Si daca Isus ne face slobozi, nu suntem noi slobozi ?
Legea este buna, dar nu-i totuna sa fii constrans de ea, sau sa o indeplinesti pentru ca asa simti si nu poti face altfel. Omul, dragii mei, traieste o singura data (trupul material nu se mai intoarce), dar duhul este vesnic si vine in trup material pentru purificare si pana nu se intoarce tarana in pamant si duhul la Dumnezeu, care l-a dat, totul este desertaciune (Eclesiastul 12.7,8).
Acum este prima inviere dupa Isus - cei care au murit in Isus au revenit in trup; ei sunt martorii Lui Hristos (Apocalipsa 20.4,5,6).
Intreb retoric, nu este mai bine sa ne intoarcem la Dumnezeu de buna voie si asemenea unui copac, sa dam roade, decat sa ne intoarcem ca un copac uscat pus pe foc si transformat in energie, respectiv chinuit pentru purificare ? Care dintre noi ar da o viata frumoasa pe una in chinuri si mai ales cand stim ca suntem vesnici ?
Ori nu este Dumnezeu ca un "foc mistuitor" pentru cei rai ?
Dumnezeu ii va invia pe toti oamenii, dar pe "fiecare la randul cetei lui" si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos. Dar ce este invierea, daca nu trezirea spirituliu la adevar ? Si adevarul este ca suntem copiii Lui Dumnezeu si prin renuntarea la pacat ne putem intoarce acasa in Biserica Dumnezeului Celui Viu (1.Timotei 3.15), care suntem noi, care stim ca avem viata vesnica.
In ceea ce priveste nationalitatea, noi nu putem sti care sunt evrei adevarati si care sunt neamuri, pentru ca neamurile au fost altoite (adica li s-au nascut copii care in alta viata au fost evrei), dupa cum si nu toti cei ce sunt in Israel, sunt evrei. Ceea ce stim este ca "Muntele Cel Sfant" al Sionului, a fost mutat (cu un graunte de credinta, putem muta muntii), in Muntii Basanului (muntii sunt credinciosii, pietrele cladite pe piatra de temelie - Petru si piatra pe care au aruncat-o zidarii, iata ca este in varf - Sion - Imparatul Lui Dumnezeu, Fiul sau Isus). Psalmi 68.
Si daca nu stim in ce popor vom fi nascuti pe Pamant, ne mai putem razboi cu cei care au fost fiii, fratii sau parintii nostri, trecuti la cele vesnice si reveniti pe pamant in tabara adversa ?
Dumnezeu ii pedepseste pe cei rai, lasandu-i sa se razboiasca intre ei, la stanga Sa, iar la dreapta, se vor naste cei buni, in pace. (Faptura cea noua - 2.Corinteni cu 5).
Cereti Lui Dumnezeu intelepciune si cu siguranta va va da si implicat va va lumina.
Dumnezeul Pacii, sa fie cu voi cu toti!
Cu toata dragostea, Hortensia.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu