duminică, 21 martie 2010

Toate-s schimbatoare-n lume

Toate-s schimbatoare-n lume, orice neam si orice limba,
Vremea schimba totul, doar Adevarul nu se schimba;
Orice om e nestatornic, azi e-n slava, maine-n tina.
Neschimbat ramane numai, cel umbla in lumina.
Natura intreaga are legi si ele sunt universale,
Tu insuti faci parte din ea, n-ai cum sa ai legile tale
Caci daca singur iti faci legi, te lupti cu morile de vant,
Legea Domnului e stiinta si ti-a spus-o prin Cuvant.
Energia ce-o depui, sa faci rau ori sa faci bine,
Prin gandire, vorbe, fapte, se intoarce iar la tine.
Ierusalim, Ierusalim, ce ti-ai ucis profetii,
De cate ori ti-ai nimicit luminile vietii.
De cate ori te-ai prabusit, in prag de mantuire,
Ce multi ca tine-si rastignesc, eterna lor iubire!
Priveste-ti in constiinta si fii sincer cu tine
Caci tu esti acel care, iti faci rau ori bine
Tu esti cel care odata, pe Domnul ai rastignit
Spune, de ce-ai facut asa, pentru ca Te-a iubit?
Voia sa-ti fie bine, de aceea S-a lasat,
Ca sa traiesti si tu, sa vezi al tau pacat.
Toate cartile vietii, de azi le vei cerceta,
Vei afla de ce chiar domnul, este impotriva ta.
Judecata lui e dreapta, prin toate cartile sfinte,
El are chipul tau: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.
Dar azi de te intorci la El, tot mana-ntins-o are,
Trezeste-te la viata, Iubirea Lui e mare.
Nu te inchina la "Fiara", arma ce o folosesti,
Sa faci rau fratilor tai, nu asa te mantuiesti.
Cel ce sabia o scoate, de sabie va pieri
Asculta-L pe Dumnezeu, numai asa vei trai.
Cel ce te invata la rau, e proorocul mincinos
Nu fi robul lui pe veci, traieste-ti viata frumos.
Caci balaurul cel rau, "Fiarei", puterea i-a dat,
Cate vaduve si orfane, in urma lui a lasat ?
Priveste-n urma ta si vezi, deschide ochii frate,
Onoarea ce crezi ca o ai, e plina de pacate.
Suferinta pentru Domnul, nu-i cadere, ci-i inaltare,
Nu e pierdere in viata, ci-i castigul cel mai mare.
De umbli gol, tot sa nu imbraci, ce diavolu-ti intinde,
Sa zaci in sant, sa mori sarac, pe Domnul nu-L vinde.
Mai bine plangi acum un ceas, cu Domnu-n partasie,
Decat fara Hristos ramas, sa plangi o vesnicie.
Caci bogatia lumii intregi, de ti s-ar oferi,
Ce multumire vei avea, cand Domnu-ti va lipsi?
Cei ce "Fiarei" se inchina, semnul lui Cain il poarta,
Spune tu, cei ce se intorc, oare Dumnezeu nu-i iarta?
Dumnezeu este Viata, tu te chinui a o lua,
Te-ntrebi implicit acum, nu lupti impotriva Sa?
Diavolul, el te invata, sa-L omori pe Dumnezeu,
Dar cand cazi, cine te ajuta, nu te ajuta Tatal tau?
Vin-o inapoi, iubite, Creatorul te iubeste,
Cat de greu ti-ar fi pacatul, de te-ntorci, tot te primeste.
Dar de nici acum n-asculti, cand stii ce-i rau ori bine,
Mai fi-va oare cineva, sa moara pentru tine?
Arda "Fiara-n" focul vesnic, in topitorie,
Cine va-ntreba de ea, cand n-o sa mai fie?
Salveaza dragul meu, iar duhul sa ei sa piara,
Caci ce putere ar mai avea, atunci o simpla fiara?
Diavolul, distrugatorul, tot Pamantul de-ar avea
Inca unul daca-i dai si tot nu s-ar satura.
Fa-ti din fiare astazi pluguri si de toate vei avea,
De-ti lasi fratele in pace, cine e-mpotriva ta?
Caci de dragoste si pace, orice suflet e flamand,
Iar cel care nu iubeste, nu-i frate adevarat nicicand.
Fii lui Avraam toti suntem si pe toti El ne-a iubit,
Prin unire, dragii mei, diavolul va fi zdrobit.
Roaga-te intotdeauna, mai-nainte de-orice gand,
Rugaciunea-ti limpezeste, orice intrebari oricand.
Trezeste-te frate draga, nu dormi in greu pacat,
De vine moartea esti pierdut, muri-vei niertat.
Nu te-ntreba iubitul meu, ca ce-ai sa-I spui acum,
Zi: "Doamne, sunt un pacatos, intarziat pe drum;
Stinge raul tot din mine si al pacatului amar,
Cum ai stins puterea Mortii, pe Crucea de pe Calvar.
Si-acum Te rog, plangand amar, sa-mi ierti pacatul meu,
Ridica-ma-n iubirea Ta, sa merg spre cerul Tau."
O, ascultati-L si lasati, adanc sa va patrunda,
Din har in har veti fi schimbati, prin Taina Lui profunda.
Caci pe-a Domnului carare, lupte-au fost si spini destui,
Dar cei ce-au urmat voii Sale, trebuit-au sa-I semene Lui.
Si eu si tu, am fost gresiti, nu-i nimeni fara vina,
Si tu si eu suntem chemati, din intuneric le lumina.
Singuri noi putem acum, sa scapam de la pierzare,
Cat ne mai putem intoarce, sa putem afla iertare.
Va veni-n curand rasplata pentru fapta oricui,
Tine seama de urmarea, gandului pe care-l pui
Iar voi ce L-ati cunoscut, cand v-a scapat de rele,
Rascumparati timpul pierdut, caci zilele sunt grele.
Caci ce post este mai de pret, e lipsa de bucate?
Sau sa-L asculti pe Dumnezeu si sa faci dreptate?
Innoieste-ti astazi mintea, daca vrei iertare,
Orice ti-ar cere Dumnezeu, aceea este ascultare.
Iubirea Lui e ca un cantec, plin de amar si jale,
L-a scris cu sangele Lui scump, cu lacrimile Sale.
Cat ne-a iubit, cat ne iubea, priviti la Rastignire,
Si spuneti cine ar mai avea, o astfel de iubire?
Domnul e jertfa tuturor, la toate a renuntat,
Cand pentru oi iubitii mei, El s-a facut pacat,
Tu astazi ii asculti cantarea, Acelui suflet chinuit,
Dar nu uita, ce pret de lacrimi, pentru ea s-a daruit.
Doamne, frumusetea Ta, n-are asemanare,
Cine ar fi sa poate spune, cat de drag imi esti oare?
Dintre mii de alesi, Faptura, pot a Ti-o alege,
Glasul Tau, din mii de glasuri, pot a-L intelege.
Prezenta ta, umplandu-mi, intreg launtrul meu,
N-am mai stiut de nimeni, decat de Dumnezeu,
N-am mai vazut primejdii, n-am mai simtit ca-s spini,
Strainii-mi erau prieteni si lacrimile crini.
Unde sa ma duc cand toate, usile mi se inchid,
Si cand chiar cel mai de aproape, mi-e mai rece ca un zid?
Unde pot sa aflu mila si dragoste si alin,
Cand nu-i nimeni sa-mi asculte, greul inimii suspin?
Numai mana Ta-mi ajuta, inima-n durerea ei,
Numai gura Ta-mi saruta, lacrimile-n ochii mei.
Dar Tu ma cunosti prea bine, neputinta mea o stii,
Cand furtuna bate tare, Doamne-n ajutor sa-mi vii.
De dragul Tau am plans, Isuse, caci toti acei ce Te lovesc,
Simt ca mine-adanc in suflet, cu orice vorba ma ranesc.
O, lumea asta de nevoi, cum a orbit acum,
Crezand ca Ziua de Apoi, a-ntarziat pe drum
Sa ne trezim, frati si surori, lasati acuma somnul,
Caci au sosit ai zilei zori, curand soseste Domnul

Hristos a inviat!


Tensi

0 comentarii: